‘Rădoi nu s-a născut la Steaua și nu el a născut-o pe Steaua’
Tehnicianul lui FC Brașov, Răzvan Lucescu, a comentat lupta pentru titlu din Liga I. Antrenorul "stegarilor" crede că Dinamo are prima șansă să termine pe primul loc actualul sezon, urmată de CFR și Steaua.
Referindu-se la plecarea lui Rădoi la Al Hilal, Lucescu jr a spus că Steaua are forța să meargă mai departe și fără jucătorul emblematic.
"Favorită la titlu este Dinamo, după aceea, în spate sunt CFR Cluj, tradiționala Steaua, chiar și fără Rădoi. Steaua este Steaua, nu a obținut performanțe numai cu Rădoi. Steaua are sprijinul mass-media, sprijinul celor care țin cu Steaua – și sunt foarte mulți – și sprijinul lui Gigi Becali în toate felurile. Steaua va trăi și fără el. Nu s-a născut Rădoi la Steaua și nu Rădoi a născut-o pe Steaua. Așa că nu este nicio problemă", a spus Lucescu jr.