Radoi: „Nu știau nici ei săracii de unde au prime”

Radoi:
  • Publicat:

Capitanul Stelei, Mirel Radoi, a acuzat starea proasta a gazonului pe care s-a disputat partida cu Pandurii, despre care a spus ca a fost principalul inamic in calea realizarii unui joc spectaculos de catre ros-albastri, unul pe placul patronului din Ghencea.

"A fost de vină și terenul pentru că nu am avut un joc spectaculos. Ă‚sta a fost principalul motiv. Cred că are dreptate ca patronul să fie supărat. Contează spectacolul pentru suporteri, însă îmi pare rău că a fost terenul prost și nu am putut să ne desfășurăm așa cum vroiam. De asta a fost așa tăvăleală, dar asta este, așa sunt în general condițiile în meciurile din deplasare", a declarat Radoi.

Stelistul a comentat si intrarile mai dure pe care le-a avut in timpul meciului la Alexandru Piturca, pe care nu l-a menajat pe motiv ca este fiul selectionerului. "Mi-am cerut scuze în timpul meciului pentru intrarea dură la Alexandru Pițurcă, dar aceste lucruri sunt inevitabile în timpul meciului. Nu cred că i-am băgat un cuțit în inimă selecționerului.  Sunt jucători foarte tehnici, dar dacă joacă pe astfel de terenuri, le scade din valoare", a spus Radoi.

Stelistul a vorbit si despre lupta cu echipele mici, care pot incurca oricand o echipa care trage la titlu, mai ales daca acestea sunt stimulate finanicar de catre contracandidate. "Pandurii nu sunt o echipă de retrogradare, la felul în care s-au dăruit și cum au jucat astăzi, dar vedeți și dumneavoastră, primele mari motivează jucătorii. Nu știau nici ei săracii de unde au prime, dar au spus ca au. Mai multe nu vreau să spun, mai bine îi întrebați pe ei. Important e că am luat cele trei puncte", a incheiat Radoi.

Steaua a castigat cu scorul de 1-0 deplasarea de la Targu Jiu, contra Pandurilor, unicul gol al partidei fiind marcat de Ovidiu Petre, in minutul 64. Dupa 22 de etape, Steaua se afla pe pozitia a doua in Liga I, cu 44 de puncte, cu 8 mai putine decat liderul CFR Cluj, si la egalitate cu Rapid. Giulestenii au insa un joc mai putin, care se va disputa duminică, de la ora 20.30, contra celor de la Poli Timisoara.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Ce lovitură: Zinedine Zidane ar putea semna contractul mult așteptat: ”Îmi doresc din toată inima să fie el”
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el:
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el: "Îl…
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Care este cea mai mare pensie din armată. Ministrul Apărării: Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt uriaşe
Care este cea mai mare pensie din armată. Ministrul Apărării: Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt…
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Ne salvează Ion Iliescu?! Au detonat bomba anti-Călin Georgescu: Formula câștigătoare!
Ne salvează Ion Iliescu?! Au detonat bomba anti-Călin Georgescu: Formula câștigătoare!
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
×