Rădoi, o nouă mutare importantă la Steaua! Revine omul care a pus umărul la titlurile câștigate în 2013 și 2014

FC Steaua l-a cooptat pe kinetoterapeutul Ovidiu Kurti în echipa tehnică condusă de directorul sportiv Mirel Rădoi, antrenorul secund Daniel Oprița alegând să plece pentru a-și continua cariera ca principal, informează pagina de Facebook a campioanei României.

Fotbal Club Steaua București anunță că Daniel Oprița a decis să renunțe la postul ocupat recent la echipa noastră, alegând să își încerce norocul din postura de antrenor principal. În altă ordine de idei, îi spunem bun venit kinetoterapeutului Ovidiu Kurti, revenit la Steaua după un an de zile, perioadă în care a activat pentru Al Hilal și în mod independent. Clubul nostru îi dorește să aibă parte de cel puțin aceleași succese pe care le-a avut în Ghencea în perioada 2012-2014, când s-au cucerit două titluri și o Supercupă a României”, se arată în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a campioanei.

Steaua va juca un meci amical, miercuri, cu formația Austria Klagenfurt.

Kurti a făcut parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecamp la Steaua, în perioada 2012-2014, în care clubul din Ghencea a cucerit două titluri de campioană

Publicat: 24 06. 2015, 13:10
Actualizat: 24 06. 2015, 13:11