Rădoi poate sta pe bancă! Ce spune Răzvan Burleanu despre situația de la Steaua
Subiectul „Mirel Rădoi” continuă să fie unul extrem de dezbătut în fotbalul românesc chiar dacă a trecut aproape o lună de când patronul Stelei a anunțat că fostul căpitan al roș-albaștrilor va fi noul antrenor al echipei. Antrenorii din Liga 1 nu văd cu ochi buni numirea lui Rădoi la cârma Stelei în condițiile în care acesta nu și-a terminat studiile și nici nu are licența Pro.
Din punct de vedere al Federației Române de Fotbal, Mirel Rădoi poate sta fără probleme pe bancă. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că deocamdată nu există legi clare care să reglementeze acest lucru, dar în viitor va fi constituit un întreg pachet normativ astfel încât fiecare post din cadrul unei să nu poată fi ocupat dacă nu sunt îndeplinite o serie de cerințe.
„Situatia nu ține exclusiv de Mirel Rădoi, e o situație care trebuie analizată pe fond. În ultimele luni am întreprins demersuri în care să reglementăm acest vid normativ, vid care fost îngăduit ani buni. Azi nu se mai poate folosi locul dedicat unui medic sau maseur pentru antrenor. Pregătim cursuri pentru director sportiv sau team manager, astfel că ce se întâmplă azi nu va mai fi posibil.
Într-un an sau doi nu o să mai poți să stai pe bancă dacă nu ai curs de dirctor sportiv. Vom specializa fiecare loc de pe banca de rezerve. Doar postul de director sportiv nu are specializare acum, dar o să fie. Vom crea o școală de management sportiv, e un proiect pilot realizat de FRF împreună cu UEFA”, a declarat Răzvan Burleanu la Sport.ro.
Massimo Pedrazzini va fi oficial antrenorul Stelei, în timp ce Mirel Rădoi va fi trecut pe foile de joc ca director sportiv.