Rădoi trebuia să ajungă la Rapid!

Redactor:
Narcis Drejan
Rădoi trebuia să ajungă la Rapid!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul Stelist avea de mic stofă de lider

Marian Brihac se consideră unul dintre cei mai împliniți antrenori din România, și asta pentru că a reușit să dea echipei favorite, Steaua, pe actualul căpitan, Mirel Rădoi.

Aproape nimic nu s-a schimbat pe terenul unde Rădoi începea fotbalul acum 18 ani, la Școala numărul 11, din Drobeta-Turnu Severin. Doar vestiarele au fost renovate. În schimb, poarta pe care a apărat-o în 1990 cel mai apreciat jucător al Stelei a devenit mândria celor care bat mingea zilnic acolo. Antrenorul Marian Brihac își amintește că Mirel avea o personalitate puternică încă de când a venit la fotbal și, din cauză că a fost folosit portar, s-a supărat și și-a încercat norocul în handbal.

Plângea când pierdea la juniori

„Avea vreo 10 ani când l-a adus bunicul său, Dumnezeu să-l ierte!, s-a prezentat la CSS Drobeta, dar Paul Boiengiu, coleg cu mine, l-a folosit portar. S-a supărat așa de tare, încât după o lună a plecat și s-a dus la handbal. Nu voia să stea deloc în poartă, deși avea reflexe bune. Până la urmă s-a întors și am avut grijă de el, pentru că avea niște calități deosebite. Ieșea în evidență de atunci”, și-a amintit Brihac. El a remarcat în primul rând ambiția viitorului internațional. „Când pierdeam în campionatul republican de juniori, plângea de ciudă”, a mai povestit Brihac. Când a împlinit 15 ani, Rădoi ajunsese atât de bun, că FC Drobeta-Turnu Severin îi promisese locul de titular în Liga a II-a, dar același Brihac, care era și secundul lui Florin Cioroianu la acea formație, s-a opus mutării.

164 de meciuri a jucat Mirel Rădoi pentru Steaua, în campionat, înscriind 11 goluri

41 de selecții are stelistul la echipa națională, pentru care a marcat un gol

3 titluri de campion cu Steaua are Mirel Rădoi în palmares


Rădoi senior merge cu bicicleta

Marian Brihac este foarte bun prieten cu tatăl lui Mirel Rădoi și merge în fiecare sâmbătă cu acesta la pescuit, la Dunăre. „Părinții lui Mirel sunt oameni modești, nu au început afaceri cum fac alții. Sunt muncitori și își văd de treaba lor, nici nu le place să iasă în evidență, poate de asta nici nu vorbesc cu presa. Tatăl lui Mirel merge cu mine la pescuit și o face pe bicicletă. Îi place să se relaxeze sâmbăta la pescuit”, a afirmat antrenorul lui CSS Drobeta. „Mirel vine rar pe la ei, din cauza programului încărcat. Dar când o face, în familia Rădoi este sărbătoare”, a punctat el.

Nepotul lui joacă tot la CSS Drobeta-Turnu Severin

De câteva luni, la CSS învață fotbal și unul dintre nepoții lui Mirel Rădoi. „Nu strălucește ca unchiul său, dar s-a apucat de fotbal la vârsta pe care o avea și Mirel când a venit la noi. Când ratează îi zic să vorbească cu unchiu-său să ne doneze un rând de echipament. Eu țin legătura cu Mirel și acum, să știți că se interesează de fiecare dată de echipa la care a crescut și mă tot întreabă de viitoarele talente. Sper să se transfere la un club mare din străinătate, pentru că asta merită, iar CSS și-ar lua și grila de formare”, a spus Brihac.

TRANSFER Ionuț Chirilă a vrut să-l ia în Giulești

Trebuia să ajungă la Rapid!

Rădoi a refuzat să semneze cu FC Drobeta și, pentru a scăpa de oficialii clubului care îl așteptau în scara blocului cu contractul, petrecea ore întregi în biroul de la CSS Drobeta.

„M-am opus categoric să vină la Drobeta, pentru că Rădoi avea exemplul unui alt talent ratat, Angelo Marghescu, care nu a ajuns ce credeam că va ajunge. Vorbisem cu Ionuț Chirilă să-l dăm la Rapid, dar l-a convins președintele clubului de atunci, Dumitru Păunoiu, să rămână pe loc. Luase 4 milioane de lei și apoi nu i-au mai dat nimic. După ce s-a aflat că eu m-am opus să ajungă la FC Drobeta, am fost dat afară”, a mai afirmat tehnicianul în vârstă de 51 de ani.

Brihac îl consideră și acum pe Mirel Rădoi copilul său și ne-a mărturisit că aproape a plâns când a fost transferat la Extensiv, în 1999. „Avea 18 ani, era în ultimul an de juniorat, și a jucat senzațional într-un meci la Craiova între Școala de Fotbal Gică Popescu și CSS Drobeta, iar Sorin Cîrțu l-a convins să joace pentru Extensiv, preconizând că în scurt timp va deveni lider pe teren”, și-a mai adus aminte Brihac. Mirel nu a apucat să stea foarte mult timp la Extensiv, după doar șase luni fiind transferat la Steaua de Victor Pițurcă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×