Radu Petrescu a făcut praf derby-ul etapei. I-a refuzat două penalty-uri lui Dinamo și a dat unul inexistent pentru Petrolul

  • Partida dintre Petrolul și Dinamo a debutat furtunos, cu un penalty acordat pentru Petrolul în minutul 3 și pe care Juan Albin l-a transformat cu siguranță.
  • Lovitura de pedeapsă a fost contestată de „câini”, iar la pauză fostul arbitru Ion Crăciunescu le-a dat acestora dreptate: „Trebuia acordat fault în atac, nu penalty”.


Dinamo a egalat apoi cu execuția fantastică a lui Ștefan Bărboianu, șut de la peste 30 de metri, după care „câinii” puteau chiar trece la conducere, dacă arbitrul Radu Petrescu sau asistentul din spatele porții ar fi văzut împingerea în careu comisă de Hoban asupra lui Valentin Lazăr.

Dinamoviștii au luat foc atât în teren, cât și pe margine, însă centralul partidei a rămas de neclintit. După acest moment, Petrolul a controlat jocul și presiunea a adus golul doi, marcat de același Albin.

Repriza ar fi trebuit să se încheie însă la egalitate (2-2), dacă s-ar fi acordat penalty la hențul în careu comis de Geraldo. Dinamovistul Elton a intrat în dribling în suprafața de pedeapsă, iar fundașul portughez al Petrolului s-a întins ca un portar și a blocat cu mâna balonul controlat excelent de adversarul său.

Flavius Stoican a explodat și după această decizie a lui Radu Petrescu. Antrenorul a pătruns în teren pentru a protesta, fiind cu greu calmat de cei din preajmă. În cele din urmă, tehnicianul dinamovist a fost trimis în tribună, însă nu înainte de a-i mai adresa cuvinte grele lui Radu Petrescu.

Publicat: 30 03. 2014, 21:46
Actualizat: 30 03. 2014, 21:47