Radu Ștefan, impresionat de forța Craiovei!** „E o echipă puternică!”

Craiova a reușit să îi țină piept în această seară lui Lazio Roma, în amicalul încheiat cu scorul de 1-1. Chiar dacă formația italiană a avut controlul pe toată durata partidei, Radu Ștefan a ținut să laude, la final, prestația Universității.

Fundașul a evoluat o repriză pentru gruparea romană și a rămas plăcut impresionat de forța Științei.

"Un meci util, un un amical reușit pentru ambele formații. Mi-a plăcut Craiova, este o echipă puternică. Sunt de părere că am întâlnit o echipă foarte bună",  a spus internaționalul la Sport.ro

Directorul executiv al Universității Craiova, Dan Stălinescu, este de părere că echipa se află pe drumul cel bun și asigură că până la meciul cu Dinamo, Universitatea va fi la potențial maxim. Chiar dacă admite că partida de azi nu a fost una extrem de reușită, acest lucru se datorează exclusiv oboselii acumulate.

"A fost un meci reușit din partea echipei noastre. S-a văzut în unele momente și puțină oboseală, însă să nu uităm că am avut zilnic antrenamente dimineața, iar după-amiaza meciuri sau antrenamente. Mai avem două săptămâni până la meciul cu Dinamo și sunt sigur că echipa va arăta foarte bine la acea partidă. Am jucat în fața unei echipe foarte bune, cu jucători valoroși și am oferit o replică foarte bună. Cred că puteam chiar să câștigăm. În prima repriză au fost bara lui Mihai Costea și șutul lui Florin din ultimul minut, dar și italienii au avut mai multe ocazii în repriza a doua. Să sperăm că Baird nu are o problemă serioasă, el acuză o durere la piciorul drept, însă abia mâine vom afla cât de grav este. Urmează partida de mâine cu Furth, iar luni vom reveni în țară.“, a spus oficialul din Bănie, pentru Ediție.ro

Publicat: 18 07. 2009, 22:46
Actualizat: 18 07. 2009, 22:49