Răducan:** „Am încheiat conturile devreme cu Gloria”

Narcis Răducan spune că evoluțiile lui Tănase, Dică sau Onofraș,
în meciul cu Gloria, sunt mai mult decât îmbucurătoare și speră ca
aceștia să continue în același ritm până la finalul
sezonului.

„A fost un meci bun, chiar dacă nu a avut cel mai ridicat
ritm. Bistrița a cedat repede, probabil că după 3-1 toți se gândeau
la următorul meci. Am încheiat conturile devreme. Avem meciuri
importante de jucat și sperăm ca jucătorii să continue aceste
evoluții. Mă bucur că Tănase a început să dea mai mult la poartă.
El își pune mai rar la lucru această calitate. A fost mult mai
eficient, mai altruist. Faptul că au înscris Dică și Onofraș este
foarte bine pentru ei. Sperăm că vor continua aceste evoluții și în
celelalte meciuri. Szekely poate marchează cu Rapidul, cine știe.
Atâta timp cât sunt șanse la podium, luptăm până la capăt. Suntem
datori să jucăm până la capăt”
, a spus Răducan la
Sport.ro.

Steaua București a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1,
echipa Gloria Bistrița, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii I.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Onofraș (24′) și Dică
(43′, 51′). Pentru Gloria Bistrița a înscris Bâlbă (26′).

Publicat: 01 05. 2011, 22:53
Actualizat: 01 05. 2011, 22:54