Răducan: „Nu suntem în insolvență!”** Greșeala făcută de Justiție în cazul Oțelul Galați

Gălățenii au primit astăzi o veste, conform căreia clubul Oțelul ar fi intrat în insolvență, însă zvonurile s-au dovedit a fi neadevărate. Directorul general al „oțelarilor” a lămurit situația spunând că totul ar fi început de la o eroare pe care Tribunalul Galați a făcut-o fără știință.

„Pe mai multe canale media este vehiculată informația conform căreia „Oțelul a intrat în insolvență, fiind al patrulea club din Liga I în această situație”, subiect care, din fericire pentru noi și suporterii noștri, nu există! Este, pur și simplu, o eroare din care s-a născut o mare confuzie, iar opinia publică trebuie să știe că Fotbal Club Oțelul Galați nu este vizat de acest pericol.

Pe scurt, pentru a se înțelege de unde a pornit întreaga greșeală: clubul nostru este o societate comercială pe acțiuni, SC FC Oțelul Galați SA, iar entitatea căreia, conform Tribunalului Galați, i se cere insolvența este asociația non-profit Clubul de Fotbal Oțelul Galați. Aceasta din urmă a fost închisă încă din 2005, iar lichidatorul sindic i-a solicitat falimentul. O asociație non-profit nu poate intra în insolvență, ci în lichidare, dar aceasta este o simplă eroare de redactare din partea Tribunalului care, iată, conduce la un subiect fals, o mare confuzie care ne aduce prejudicii de imagine.

Suporterii și partenerii Fotbal Club Oțelul Galați n-au niciun motiv să se teamă. Ne dorim, alături de ei, o clasare cât mai bună în Liga I și să ajungem în finala Cupei României! „,  a spus Narcis Răducan pe site-ul oficial al clubului de la malul Dunării.

Publicat: 01 03. 2013, 12:18
Actualizat: 01 03. 2013, 12:19