Narcis Răducan spune că se bucură că Unirea Urziceni a reușit să strângă jucători pentru o echipă, deoarece era păcat ca Liga I să se joace numai cu 17 echipe. Fostul oficial al ialomițenilor vede și partea bună în schimbările de la nivelul lotului, acesta susținând că echipa avea nevoie de o reîmprospătare. Totuși, Răducan recunoaște că Unirea nu se mai poate bate la trofee.
„Așa, ca spectator neutru, speram ca Unirea să-și facă o echipă, era păcat să jucăm cu o echipă mai puțin. Cred că a adus multă bucurie contracandidatelor Stelei. Este greu ca Unirea să se mai bată prea curând la obiectivele din anii trecuți. Când am plecat echipa intrase în blocaj, simțeam că lucrurile nu mai merg, eu cred că și această remaniere a făcut bine, echipa intrase într-un punct mort.
Sunt în discuții cu câteva echipe, sper să se concretizeze ceva. Am profitat și eu de pe urma rezultatelor Unirii. Am avut ceva discuții cu Steaua, dar din păcate negocierile s-au blocat, dar nu din voința mea. Mai sunt în discuții cu Rapidul, sper să se concretizeze„, a declarat Narcis Răducan la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER