Lobonț poate deveni al treilea fotbalist român din istoria marelui Milan. Răducioiu și Contra au îmbrăcat, în trecut, tricoul „diavolilor”. Ambii după ce au jucat în „Groapă”. Contactat de ProSport, fostul atacant al naționalei a primit cu mare entuziasm vestea că Lobby poate ajunge pe „San Siro“.
Salut, Florin, din România te deranjez… Salut! Chiar acum am ajuns în Italia. Am fost trei zile la București, fiindcă a fost ziua de naștere a mamei mele. Acum sunt în fața casei. Dacă vrei să facem un interviu, sună-mă un pic mai încolo, te-rog…
Voiam să vorbim despre Lobonț. E dorit de Milan, unde… Ahhhh (țipă de bucurie)! Auzisem ceva chiar înainte să plec din țară. Am aflat și eu că Ancelotti a fost în România și am văzut că s-a vehiculat că ar fi venit după Lobonț. Acum, dacă îmi confirmi și tu, sunt foarte, foarte fericit.
Bine, deocamdată totul e la nivel de zvon… Atunci sper din tot sufletul să se facă transferul! Chiar te rog să mă suni în momentul în care se face ceva oficial.
OK. Tu ai jucat la Milan. Crezi că Lobonț ar face față acolo? Cu siguranță! Sunt convins de asta. E un portar fantastic și un mare profesionist. Eu sunt fanul lui numărul 1. Vă promit că, dacă Lobby ajunge la Milan, o să‑mi fac abonament și o să merg la toate meciurile lor.
Totuși, Lobonț a ajuns rezervă la Fiorentina spre sfârșit… Nu contează! Acum a ajuns la o maturitate profesională și sunt convins că poate fi titular la Milan. Are foarte multe calități și foarte puține defecte. Asta s-a văzut și la Euro, unde a fost cel mai bun jucător român, singurul care a intrat pe teren la fiecare meci, fără trac.
7 meciuri a bifat Răducioiu la AC Milan în sezonul 1993 – 1994, marcând două goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER