Răduț a fost suspendat două etape pentru eliminarea record din meciul cu Mioveni!** VIDEO Gestul care i-a atras sancțiunea

Comisia de Disciplină a LPF a decis în ședința de vineri ca
mijlocașul Mihai Răduț (Steaua) să fie suspendat două etape și
amendat cu 3.000 de lei, pentru eliminarea din partida cu CS
Mioveni. În disputa de la Constanța, mijlocașul lui Roni Levi și-a
pierdut cumpătul în urma unei intrări mai dure a argeșeanului Voicu
și l-a contrat pe acesta cu un picior în abdomen, fiind eliminat la
doar trei minute de la intrarea pe teren.


VEZI AICI VIDEO CU
GESTUL CARE A DUS LA ELIMINAREA LUI RĂ‚DUȚ

În cadrul aceleiași ședințe s-a hotărât interzicerea echipei
Universitatea Cluj de a disputa un meci cu spectatori pe propriul
teren și amendarea cu 40.000 de lei, ca urmare a incidentelor de la
partida cu Rapid, scor 2-0, din etapa a II-a a Ligii I, informează
site-ul lpf.

Alte
sancțiuni decise în cadrul întâlnirii Comisiei de
Disciplină:

Team-managerul echipei Concordia Chiajna, Eugen Trică, a fost
suspendat o lună și amendat cu 360 de lei pentru eliminarea din
meciul cu Oțelul Galați.

De asemenea, jucătorii Radu Zaharia (Gaz Metan Mediaș), Melo dos
Sandos (FCM Târgu Mureș) și Suat Zendeli (Petrolul Ploiești) au
fost suspendați câte o etapă și amendați cu câte 740 de
lei.

Publicat: 05 08. 2011, 19:46
Actualizat: 05 08. 2011, 20:00