Răduț e dur: „A fost complicat să rezistăm, dar dacă eram 11 la 11 altul era rezultatul”. Mijlocașul comentează o posibilă plecare de la Pandurii

Pandurii a terminat la egalitate, 1-1 cu Astra la Severin, într-un meci decis de două execuții de excepție. Gorjenii au jucat în inferioritate numerică încă din minutul 42, atunci când Pițian a fost trimis la dușuri după ce a primit al doilea galben. Mihai Răduț, cel care a centrat decisiv la faza din care Săpunaru a deschis scorul, a comentat la final felul în care s-au desfășurat ostilitățile. 

Am primit eliminarea și s-a schimbat totul, deși noi puteam să ne desprindem până atunci. Apoi a venit golul lor pe final, din păcate așa ni se întâmplă, tot pierdem puncte pe final de meci. A fost complicat să le rezistăm, când ești în inferioritate contra unei echipe precum Astra e dificil, dar dacă rămâneam 11 la 11 rezultatul ar fi fost în favoarea noastră„, a spus Mihai Răduț.

Mijlocașul care intră în această iarnă în ultimele șase luni de contract cu Pandurii a vorbit despre play-off, dar și despre posibila lui plecare de la gorjeni. „Cred că se putea să terminăm sezonul mai bine, puteam să aducem mai multe puncte, sperăm să facem trei etape bune în primăvară și să abordăm play-off-ul cu încredere. Nu știu dacă voi pleca, deocamdată nu e nicio discuție. Eu mai am contract până în vară și personal nu am purtat nicio discuție cu vreun club„, a încheiat Răduț.

Publicat: 19 12. 2015, 22:35
Actualizat: 19 12. 2015, 22:36