Rainea: „Balaj e mult peste Tudor”

Unul dintre cei mai buni arbitri pe care i-a avut România,
Nicolae Rainea, vorbește despre actualii cavaleri ai fluierului
care sunt atacați din toate părțile.

El spune că băimăreanul Cristi Balaj e mai bun decât Alexandru
Tudor pe care l-a catalogat drept un „tip aparte, care crede că
numai el are dreptate”.

„Dacă ascultă de sfaturile noastre, ale celor din CCA, ar
avea șansă Sebastian Colțescu, care va fi reprimit pe lista FIFA.
De asemenea, în cărți sunt Ovidiu Hațegan și Marius Avram. Și
Cristi Balaj ar avea ceva șanse, însă doar dacă îl vor pune pe
locul I pe lista FIFA. Noi ne încăpățânăm să-l punem pe Alexandru
Tudor! Nu știu de ce. Nu vedeți ce a făcut Tudor anul acesta pe
plan intern? Are un mod de gândire aparte și crede că numai el are
dreptate.”,
a declarat Nicolae Rainea pentru
Adevărul.

„Ion
Crăciunescu m-a dat afară de la CCA”

„Ion Crăciunescu m-a scos în afara actului decizional de la
CCA. El a vrut să mă scoată și din corpul de observatori. Totul a
plecat de la primul curs de instruire al arbitrilor în mandatul
său, în 2003. Era plecat la un meci în străinătate și l-a pus pe
Igna să deschidă cursul, iar eu m-am supărat și am plecat. A venit
apoi și a întrebat de mine și când a aflat că plecasem a zis să mă
dea afară din CCA și așa s-a și întâmplat. Timpul a trecut, acum
suntem în relații normale pentru că a recunosct că a greșit față de
mine. Dacă iei tot palmaresul arbitrilor români din ultimii 50 de
ani, toți cei de pe lista FIFA nu au avut performanțele
mele.”
, a mai spus Rainea.

Publicat: 28 07. 2010, 09:24
Actualizat: 28 07. 2010, 10:12