Chiar dacă ruptura dintre Vali Badea și Steaua părea iremediabilă la un moment dat, atacantul a făcut deja recent primul pas spre reconciliere.
„Aș fi tentat să rămân și din vară la Steaua, dar nu în condițiile astea. Sunt sigur că, dacă ar veni un alt antrenor, atunci aș primi și eu o șansă. Lăcătuș m-a ignorat constant”, le-a spus Badea apropiaților săi. Momentan, atacantul se antrenează cu echipa secundă, dar nu are drept de joc, pentru că nu a acceptat să semneze o înțelegere până în vară pe un salariu mai mic decât cel prevăzut, de 150.000 de euro pe an. Această situație a apărut ca urmare a faptului că Vali Badea și-a reziliat de capul lui acordul cu grecii de la Panserraikos, unde fusese împrumutat de Steaua pentru un sezon. Totuși, la finalul acestui campionat, vechiul său contract reintră în vigoare, existând astfel portița ca atacantul să revină la prima echipă.
„Lăcătuș nici nu îi răspunde la salut”
Conflictul dintre Vali Badea și Lăcătuș există de mai bine de un an. Atunci, fotbalistul i s-a plâns mentorului său, Ioan Sdrobiș, de metodele „Fiarei”, iar „Părintele” a dezvăluit presei acest lucru. „L-au chinuit pe Badea la Steaua ca pe Hristos. Prin curte, Marius Lăcătuș, un mare jucător, dar de care mă îndoiesc ca antrenor, nici măcar nu-i răspundea la salut”, a fost declarația lui Sdrobiș, care l-a enervat la culme pe Lăcătuș. Din acel moment, tehnicianul nici măcar nu l-a mai luat în calcul pe Badea, chiar dacă compartimentul ofensiv al Stelei a avut de suferit constant în acest sezon. Cu toate acestea, atacantul care a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor după zece ani nu a dorit niciodată să facă vreun comentariu oficial legat de relația sa cu Lăcătuș. Nu l-a ascultat nici pe Gigi Becali
Vali Badea a avut o relație destul de încordată și cu patronul Gigi Becali, care nu a fost de acord cu ideea ca atacantul să meargă în Grecia. „Îmi oferă un salariu de 150.000 de euro pe an! Dacă aici nu mai joc, lăsați-mă să mă duc acolo!”, i-a spus Badea lui Becali, într-o vizită pe care i-a făcut-o la Palatul din Aleea Alexandru. „Dar de ce nu vrei să te duci la Buzău sau la Otopeni, că tot 150.000 de euro iei și de acolo?”, a replicat patronul. „Eu vreau în Grecia”, a fost ultima rugăminte a atacantului. Ulterior, atacantul a recunoscut, într-un interviu acordat ProSport, că-i pare rău că nu l-a ascultat pe patron. Â
17 minute a jucat Vali Badea în acest sezon la prima echipă a Stelei, în partida cu FC Brașov din etapa a doua
50 de meciuri a evoluat Badea în campionat pentru Steaua, marcând 15 goluri
"Vali Badea mai mult a stat pe drumuri decât s-a antrenat. Eu am plecat la drum cu un lot de jucători în pregătirile din Spania și din Antalya din aceasta iarnă și e foarte greu ca cineva să poată recupera"
Marius Lăcătuș, antrenor Steaua
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER