Rămân lideri și după meciul cu Dinamo? „Meciul se va juca în plan psihologic! Mi-e teamă să nu se întâmple la noi episodul Vaslui II”

După ce în etapa trecută au învins pe Steaua, gălățenii se
pregătesc de un nou duel tare. Liderul Ligii I se va deplasa vineri
în Ștefan cel Mare pentru a juca contra echipei lui Andone,
formație învinsă de Unirea Urziceni în runda precedentă.

Marius Stan, președintele Oțelului, se teme de meciul contra
„câinilor” deoarece nu este sigur dacă jucătorii lui Dorinel
Munteanu au reușit să treacă peste euforia generată de victoria cu
Steaua.

„Partida cu Dinamo se joacă în plan psihologic. Dinamo vine
după un rezultat catastrofal pentru ei, noi venim după o victorie
cu Steaua. Noi nu știu dacă, la interval de 6 zile, putem reuși să
ținem ridicat ritmul. Sper să ne aducem jucătorii înapoi pe sol, să
nu mai plutească după victoria cu Steaua. Cine se mobilizează mai
bine va câștiga. Mi-e teamă să nu se înt
âmple la
noi episodul Vaslui II. Concentrarea contează foarte mult. Dacă ați
văzut, prin toate campionatele europene, echipele mari suferă exact
cu cele mici unde sunt favorite certe. Mie nu îmi e frică de
Dinamo, ci de noi. Dacă reușim să ne ștergem din memorie victoria
cu Steaua și jucătorii să trateze meciul cu Dinamo la fel ca și pe
cel cu Steaua, putem învinge. Dacă pierdem, nu e nicio problemă. E
vorba de atitudine. Nenorocire este atunci când pierzi lamentabil,
făcând act de prezență doar la meci”,
a declarat Marius
Stan pentru Sport Total Fm.

Partida Dinamo-Oțelul Galați, contând pentru etapa a 10-a a Ligii,
se va juca vineri cu începere de la ora 20:30.

Publicat: 29 09. 2010, 15:12
Actualizat: 29 09. 2010, 15:14