Rămâne cu el pe cap! Gigi Becali primește o veste proastă în privința unui fotbalist de care vrea să scape: „Nu cred că se întoarce la noi”
Gigi Becali primește o veste proastă în privința lui Cătălin Golofca, fotbalist de care vrea să scape cu orice preț. Antrenorul Botoșaniului, Costel Enache, a recunoscut că șansele ca fotbalistul să se întoarcă la echipa din Moldova sunt minime.
Cătălin Golofca a căzut în dizgrația lui Gigi Becali din cauza evoluțiilor modeste și din cauza vieții extrasportive. Micuțul fotbalist a primit o ultimă șansă pe care nu a fructificat-o în partida cu Viktoria Plzen, dar acesta a fost scos la pauză.
FC Botoșani e singura echipă pentru care mai poate evolua Golofca în acest sezon, exceptând FCSB, dar antrenorul moldovenilor nu crede în revenirea acestuia: „Nu cred că se va întoarce la noi. Dacă o va face, îl primim cu brațele deschise. Totuși, nu cred că va ajunge aici”, a declarat Costel Enache pentru DigiSport.
În vară, FCSB l-a cumpărat pe Golofca cu 400.000 de euro.