Rămâne Steaua fără golgheter?** Stancu poate intra în TOPUL fotbaliștilor români care au plecat la adversari!
Dacă transferul la Galatasaray a intrat în impas, pentru Bogdan
Stancu a apărut acum o altă destinație. Gruparea napoletană a
urmărit îndeaproape evoluțiile atacantului din acest retur, iar
meciul de mâine poate fi decisiv în privința transferului. Un alt
argument îl reprezintă și deplasarea în Italia a agenților Ioan și
Victor Becali, cei care-l reprezintă pe jucător în eventualitatea
unui transfer.
Bari, Cesena și Atalanta au venit în Ghencea să-l urmărească pe
Stancu, însă s-au împotmolit când au auzit prețul: peste 4 milioane
de euro solicită patronul Gigi Becali! În tribunele stadionului din
Ghencea au fost prezenți și emisari ai lui Napoli, care au fost
surprinși de evoluțiile vârfului de 23 de ani. Nici prețul nu este
considerat prea mare, mai ales că în vară, președintele De
Laurentiis l-a achiziționat pe Cavani de la Palermo pentru 16
milioane de euro.
Vin
agenții Becali să negocieze
Dacă Stancu își va demonstra calitățile și în meciul direct de
mâine, oficialii lui Napoli vor demara imediat tratativele pentru
achiziționare. Din acest motiv, frații Becali, cei care-l
reprezintă pe fotbalist, se vor deplasa în Italia. Interesant e că
Napoli l-a avut în vizor pe Traore, dar italienii s-au declarat
dezamăgiți de atacantul CFR-ului și așa și-au îndreptat atenția
către „Motan”. Bergodi a făcut, la rândul său, lobby pentru Stancu.
Contactat de napoletani, italianul l-a lăudat pe Stancu, spunând
despre el că poate juca lejer la orice echipă din Serie A.
Va fi
căpitan în lipsa lui Tănase
După ce a vizionat mai multe DVD-uri, antrenorul Mazzari și-a dat
seama că Stancu reprezintă principalul pericol pentru poarta lui De
Sanctis. Astfel, în meciul tur, antrenorul Mazzari și-a luat măsuri
speciale, iar Cribari și Santacroce nu l-au scăpat din marcaj pe
fotbalistul stelist.
Și dacă în Ghencea ambii marcatorii lipsesc, iar Tănase și
Kapetanos sunt indisponibili, Lăcătuș își pune toată baza ofensivei
în sclipirea lui Bogdan Stancu. Pentru a-l motiva și mai mult, în
lipsa lui „Dodel” tehnicianul îi va pune banderola de căpitan pe
braț, semn că atacantul va fi cel care va duce echipa în
cârcă.
72
de partide a evoluat Bogdan
Stancu în campionat în tricoul roș-albastru
Stancu l-a egalat pe
Hagi în topul marcatorilor steliști din cupele
europene
TOP
marcatori
Nicolae Dică 13 goluri
Bogdan Stancu 12 goluri
Gică Hagi 12 goluri
Victoraș Iacob 10 goluri
Adrian Ilie 9 goluri
ALȚI FOTBALIȘTI CARE AU
PLECAT LA ADVERSARI
Dănuț Lupu – de la Dinamo la Panathinaikos, în 1990
Basarab Panduru – de la Steaua la Benfica, în 1995
Flavius Stoican – de la Dinamo la Șahtior Donețk, în 2003
Radu Ștefan – de la Dinamo la Lazio, în 2008