Andrei Prepeliță a rămas liber de contract după ce s-a despărțit de FC Rostov, dar spune că n-ar fi tentat de o revenire în campionatul României. Mijlocașul de 31 de ani susține că are mai multe oferte din străinătate.
Prepeliță și-a reziliat contractul cu FC Rostov după numai un an. Clubul din Rusia are mari probleme financiare și a încercat să scape de jucătorii cu salarii mari, susține Prepeliță. Fostul mijlocaș al FCSB-ului s-a întors în România și așteaptă să se concretizeze una dintre ofertele pe care le are:
„Am vorbit cu foarte mulți agenți, cu foarte multe echipe. Deocamdată, suntem la stadiul de discuții, dar sper că până la finalul perioadei de transferuri să prind un contract în străinătate”, a declarat Prepeliță pentru Dolce Sport.
Jucătorul de 31 de ani exclude o eventuală revenire la FCSB sau în campionatul României. Prepeliță susține că nu ar mai avea motivație, deoarece și-a atins toate obiectivele în Liga 1: „Acolo am petrecut patru ani foarte frumoși, am câștigat trei titluri, am jucat în cupele europene, EL, UCL și cred că nu aș mai avea motivația să mă întorc și să joc în țară. Tocmai de asta aș dori să rămân tot afară”.