„Rambe, bate-l acum pe Hagi!”. Andru Nenciu, după titlul luat de Viitorul

Hugo Sanchez povestea într-un interviu pentru ProSport că Hagi îl întreba în deplasările lui Real Madrid la ce oră să iasă din cameră la micul dejun, unde să-i paseze optim la antrenamente ca să nu taie mingea cu foarfeca și multe altele. Hagi, în interviul de la 50 de ani, vorbea despre respectul cu care și-a câștigat respectul în Spania, Italia sau în Turcia. Mărturisirile erau centrate pe ideea de generozitate și bun-simț, pe legea nescrisă a prețuirii pe care un fotbalist de talie o arată până și celui mai neînsemnat adversar. Era vorba de conduita unui român în fața unor oameni alături de care își câștiga o pâine mai albă.

Popescu îi povestea mai ieri lui Claudiu Giurgea, la ProSport LIVE, cum de la cei 1,90 m ai săi, cu banderola Barcelonei pe biceps, își apleca bărbia ascuțită și în fața adversarilor de pe ultimul loc. Da, fair-play-ul și stima arătate l-au validat mereu ca om și ca fotbalist. Până și Ionel Ganea, în Bundesliga, dezvăluia că stătea în poziția ghiocelului în fața unor legende ale Germaniei care-i cotonogeau peste tibiile apărate cândva, la junioratul de la Făgăraș, cu tabla din burlan în loc de apărători umbro sau hummel.

Hagi a luat sâmbătă un titlu pe care poate că-l pune într-un top personal peste sfertul din 1994, performanțele cu Galata sau golul din Supercupa Europei. E victoria lui împotriva unor oameni care l-au luat peste picior. Victoria antrenorului capabil să facă o selecție cu jucători de la Chiajna, băieți reinventați și copii timizi ajunși fotbaliști cu acte.

E victoria lui Hagi asupra unui sistem care a permis pătrunderea prin efracție în Liga 1 a unor jucători străini lipsiți nu numai de calități, dar și de educație. Aduși de impresari și manageri cu buzunarele căscate, oficiali care prin politica lor au inhibat elanul unor puști români care fie înoată în ape tulburi pe la B, C sau D, fie au cârmit-o spre alte domenii de activitate.

Titlul lui Hagi este cel mai bun răspuns pentru fotbalistul care i-a băgat mâna-n gât antrenorului campioanei. Se numește Rambe, nu Rambo, a jucat la CS U Craiova, e din Insula Capului Verde și l-au deranjat proeminențele osoase ale lui Hagi. Cocoșul dat afară de Mulțescu a generat una dintre cele mai grețoase imagini din Liga 1. Titlul lui Hagi e un răspuns și pentru el. Așa că Rambe, oriunde ai fi, dacă tot mai vrei să-l bați pe Hagi, bate-l acum.

Sau peste ani, când vei fi antrenor. Antrenorul campioanei din Insula Capului Verde.

 

Publicat: 14 05. 2017, 00:26
Actualizat: 14 05. 2017, 01:13