Râpă nu e deranjat de diminuările salariale de la Steaua: „Domnul Becali ia decizii, noi le respectăm”

Gigi Becali a decis diminuarea salariilor la Steaua, vizați de această hotărâre fiind atât jucătorii, cât și staff-ul tehnic. Massimo Pedrazzini nu a fost de acord cu ordinul dat de patron și a ales să părăsească clubul.

Nicolae Dică, antrenorul secund al Stelei, a fost primul care a ieșit public și a declarat că nu este afectat de tăierile salariale, iar acum a venit rândul unui jucător să afirme că i se pare firească decizia conducerii.

„Dumnealului ia aceste decizii și noi le respectăm. Nu pot să vă spun ce și cum, dar dacă dumnealui consideră așa, noi trebuie să respectăm, nu?”, a declarat Cornel Râpă.

Fundașul în vârstă de 25 de ani consideră că Steaua rămâne principala favorită la câștigarea titlului în ciuda unui start slab de sezon și a schimbării sistemului competițional.

„Nu pot spune că anumite echipe sunt favorite la titlu. Ați văzut că și în Belgia s-a folosit același sistem și a ieșit o campioană la care nu se aștepta nimeni, Gent. Totuși, Steaua este marea favorită, după părerea mea”, a mai precizat Râpă.

Râpă a venit la Steaua în 2013, iar de atunci a jucat doar 22 de partide și a câștigat patru trofee: trei campionate și o Cupă a Ligii.

Publicat: 20 09. 2015, 15:05
Actualizat: 20 09. 2015, 15:08