Rapid 2.0. Giuleștenii vând bilete online pentru primul meci oficial al sezonului

Rapidul se confruntă cu mari probleme legate de alcătuirea lotului și mai ales în ceea ce privește clarificarea acționariatului. Cu toate acestea clubul din Giulești a făcut un pas spre normalitate și pentru a evita aglomerația produsă la casele de bilete, a oferit fanilor posibilitatea de a-și achiziționa tichete pentru meciul de miercuri, 16 iulie, ora 18:00 din turul preliminar al Cupei Ligii contra lui CS Universitatea Craiova în rețeaua Eventim (www.eventim.ro).

Modalitățile de plată pe www.eventim.ro sunt prin card, transfer bancar și plata cash la ridicare. În săptămâna meciului singura modalitate de plată pentru biletele achiziționate online este cea prin card bancar. De asemenea, fanii Rapidului pot cumpăra bilete și din magazinele partenere Eventim: Orange, Vodafone, Germanos, Domo, Cărturești și Humanitas.

Până acum s-au vândut prin varianta online aproximativ 80 de tichete. O parte a biletelor pentru meciul cu echipa olteană au fost cumpărate de fanii Rapidului din străinătate care au dorit astfel să ajute clubul aflat într-o situație financiară dificilă.

Prețul biletelor pentru meciul cu CS Universitatea Craiova:

Tribuna I: 25 lei

Tribuna a-II-a: 20 lei

Peluza a-II-a: 15 lei

Publicat: 14 07. 2014, 15:13
Actualizat: 14 07. 2014, 15:27