„Rapid a avut noroc cu Andone! Echipa era undeva jos de tot”

Rapidul e la patru puncte de ultimul loc de Europa League, dar
Andone speră până în ultima clipă să îi „fure” locul fostei lui
echipe, Dinamo. Viorel Hizo spune că Rapidul a avut noroc cu
aducerea lui Andone, altfel ar fi fost jos de tot. „Dulăul” exclude
o revenire în Giulești.

„Este exclus să revin din vară la Rapid, în cazul în care
nu mai continuă Ioan Andone. Au fost prea multe episoade în care,
de fiecare dată când am ajuns într-un punct, s-au creat probleme.
Nu mai vreau să trec prin astfel de momente. Am muncit și mi-am
făcut de fiecare dată treaba. Am scos jucători, am facut echipe
bune, de patru-cinci ori, dar nu am putut să câștig niciodată
campionatul, pentru că au fost probeme. Ultima mea plecare nu a
fost întâmplătoare. Problemele au venit întotdeauna dinspre Crowne
Plaza. M-am simțit bine la Rapid de fiecare dată, dar asta e. În
toată cariera, cel mai bine m-am simțit la Inter Sibiu
„, a
declarat Viorel Hizo pentru Sport Total FM.

„Norocul
Rapidului a fost că a venit Andone”

„După venirea lui Andone, echipa și-a revenit. Era undeva
jos de tot, ca prestație și ca tot ce așteaptă suporterii de la
Rapid. Venirea lui Andone a îmbunătățit jocul, atât cât se putea
îmbunătăți în plin campionat. Norocul a fost că a venit Andone,
altfel cred că ar fi fost rău”
, a mai spus fostul antrenor
al Rapidului.

Publicat: 13 05. 2010, 16:25
Actualizat: 13 05. 2010, 16:29