Rapid a stabilit prețurile abonamentelor pentru retur: cât trebuie să plătească suporterii

FC Rapid pune în vânzare la casele de bilete ale stadionului Giulești – Valentin Stănescu, abonamente cu prețuri cuprinse între 70 și 1.400 de lei pentru partidele de pe teren propriu din returul ediției 2014/2015 a Ligii I.

Conform site-ului oficial al FC Rapid, abonamentele vor fi disponibile sâmbată, între orele 10.00 și 18.00, și duminică, de la 12.00 până la sfârșitul evenimentului de prezentare a lotului programat la Sala Rapid.

Prețurile abonamentelor sunt: tribuna VIP – 1.400 de lei, tribuna oficială – 1.400 de lei, tribuna 0 – 350 de lei, tribuna I – 140 de lei, tribuna a II-a – 100 de lei și peluză – 70 de lei.

Primul meci pe teren propriu al echipei antrenate de Cristian Pustai este programat în 2 martie, de la ora 20.30, cu FC Viitorul, în cadrul etapei a XIX-a a Ligii I.

Mediafax

Publicat: 12 02. 2015, 14:56
Actualizat: 12 02. 2015, 14:57