Rapid acuză arbitrajul de la derby:** un membru CCA a intrat în vestiarul arbitrilor la pauză! Replica lui Crăciunescu

Rapid și Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, în unul dintre cele mai puțin spectaculoase derby-uri din ultima perioadă.

Rapidiștii au contestat arbitrajul lui Hațegan, faza cea mai incriminată fiind cea din minutul 4 la un duel în careu între Scarlatache și Romeo Surdu. Gazdele au cerut penalty la acea fază, dar arbitrul nu a dictat lovitură de la 11 metri.

Președintele Rapidului, Constantin Zotta, ridică un semn de întrebare asupra meciului de aseară amintind de un episod petrecut aseară la pauza meciului.

„Dan Lăzărescu a intrat în cabina arbitrilor la pauză, iar Aron Huzu a comentat arbitrajul în direct la televizor”, a declarat Constantin Zotta la DigiSport.

Dan Lăzărescu este membru CCA, dar președintele Comisiei a lămurit această situație.

„Mi-a explicat că a trecut prin fața vestiarului arbitrilor, era ușa deschisă așa că i-a salutat, i-a strâs mâna lui Hațegan și i-a urat baftă. Mai mult de atât nu a făcut. Este totuși o greșeală”, a comentat Ion Crăciunescu la DigiSport.

Publicat: 02 04. 2012, 16:01
Actualizat: 02 04. 2012, 16:03