Rapid are șanse să fie cap de serie în turul trei al Ligii

Lupta pentru locul doi dintre Rapid și Steaua capătă o importanță sporită, în condițiile în care giuleștenii au șanse mari să se califice în premieră în grupele Ligii. Meciul cu Steaua devine capital pentru giuleșteni

Statutul de cap de serie în ultimul tur preliminar a fost deținut până acum doar de echipa din Ghencea, care anul trecut a intrat în Ligă după o dublă manșă cu BATE Borisov. La toamnă, acest avantaj l-ar putea avea și rapidiștii, dacă vor reuși să tranșeze în favoarea lor bătălia pentru poziția secundă în Liga I. Coeficientul european al Rapidului permite acest lucru, ținând cont și de contextul favorabil din celelalte campionate europene. Astfel, în clasamentul echipelor de club din Europa pe ultimii cinci ani, alb-vișiniii sunt acum pe locul 57. Pentru a intra în urna favoriților la tragerea la sorți spre turul trei preliminar, giuleștenii au nevoie ca un număr de cel puțin 25 de formații mai bine clasate să nu participe sezonul viitor în Liga Campionilor. 23 de echipe sunt ca și eliminate. A 24-a ar fi Steaua, iar pentru asta Rapidul trebuie să depășească echipa din Ghencea,  ultima condiție trebuind să fie îndeplinită dintr-o listă de opt variante.

Dacă rapidiștii mai au de așteptat, Steaua este sigură de statutul de cap de serie în ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor. Pentru suporterii roș-albaștrilor, noutatea ar putea veni în cazul în care Steaua ar obține accesul în urna secundă la tragerea la sorți pentru grupele Ligii, situatie în care obiectivul de a ajunge în optimi devine mult mai accesibil. Însă acest lucru depinde de un alt șir de condiții, precum și de producerea unor surprize în ultima fază a preliminariilor. Este greu de crezut că Steaua va avea această sansă, de a fi pozitionată în urna a doua.

Cezar URICEC
Publicat: 17 03. 2008, 21:12