UPDATE– Vasluiul iese din cursa pentru achiziționarea lui Pedro Taborda, după ce Porumboiu a anunțat în urmă cu puțin timp că s-a înțeles cu Emilian Dolha.
„Am mai încercat să-l iau de cinci ori pe Dolha, asta era a 6-a tentativă. Acum a venit el singur„, a declarat Porumboiu la gsptv.
Rapidul lui Ioan Ovidiu Sabău a câștigat fără probleme primul meci amical disputat împotriva unei selecționate regionale din Austria, acolo unde giuleștenii efectuează primul cantonament al verii. Giuleștenii au învins cu 13-0, prin golurile lui Roman 13,16,31,45, Sburlea 19,29, Ștefan Grigorie 27, Pancu 37, Herea 48, 64, Crețu 56,62, 87.
După plecarea lui Vâtcă, giuleștenii încearcă să aducă o dublură pentru Dani Coman. Președintele Constantin Zotta a spus că se află în tratative avansate cu portarul portughez Pedro Taborda.
„Suntem în discuții destul de avansate cu Taborda. Sperăm ca până luni să semnăm și să parafăm actele, pentru ca el să poată merge în cantonamentul din Austria”, a declarat Zotta pentru ProSport.
Pe fir însă, au intrat și cei de la FC Vaslui, care ar dori înregimentarea lui Taborda, mai ales că portarul este liber de contract după despărțirea de cei de la Naval, anunță cei de la Dolce Sport.
Daniel Stanciu, managerul general al vasluienilor, a avut și el o discuție cu Taborda, iar portarul trebuie să aleagă între cele două echipe.
În cazul în care nu-l vor transfera pe Taborda, giuleștenii mai au și varianta Călin Albuț, jucător care s-a despărțit de FCM Târgu-Mureș, echipă ce a retrogradat în liga secundă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER