Rapid – CFR se va juca cu porțile închise
Derby-ul cu CFR se anunță spectaculos și în tribune, nu numai pe teren. Chiar dacă formația din Gruia va fi lipsită de aportul suporterilor, giuleștenii anunță o reprezentație de zile mari.
Fanii Rapidului s-au înghesuit ieri la casele de bilete, în acest moment mai fiind disponibile doar câteva sute de tichete la tribuna a doua. E de așteptat ca cele 10.000 de locuri disponibile să fie ocupate în întregime. Vali Bulgaru’, liderul galeriei rapidiste, a declarat pentru ProSport că vor face o coregrafie specială pentru derby-ul de astăzi. „Îl asigurăm pe domnul Peseiro că vom fi cu toții alături de echipă, așa cum am fost și până acum. Ne dorim ca băieții să joace ca în primele două meciuri, cu Bistrița și Constanța. Să stea liniștiți pentru că nu-i vom dezamăgi niciodată. Pregătim și o coregrafie specială pentru meciul cu CFR. Cu siguranță vom face spectacol în tribune, iar același lucru îl așteptăm și de la jucători”, a zis acesta.
Trică va fi bine primit. El s-a luat de Steaua, și orice dușman al Stelei este prietenul nostru
Gigi Corsicanu Liga Suporterilor Rapidiști
Rapid pornește favorită pentru că are aportul suporterilor
Mircea Sandu președinte FRF