Rapid continuă transferurile!** Ultimul fotbalist ajuns în Giulești: Filipe Teixeira

Rapid a ajuns la șapte transferuri în această vară. Fără să
plătească vreun ban și de această dată, giuleștenii i-au transferat
ieri pe Filipe Teixeira , de la FC Brașov, și pe Valentin Crețu, de
la Chiajna.

Tratativele pentru Filipe Teixeira au fost finalizate în sfârșit.
Mijlocașul de 30 de ani, ce a fost împrumutat în sezonul trecut la
FC Brașov de la Metalurg Donețk, a semnat ieri pe doi ani, cu
opțiune de prelungire pentru încă un sezon, cu formația patronată
de George Copos. Fotbalist cu dublă cetățenie, franceză și
portugheză, Teixeira și-a reziliat zilele trecute contractul cu
formația ucraineană, ajungând astfel gratis în Giulești. Dacă
adunăm și transferul lui Valentin Crețu, fundaș dreapta de 22 de
ani de la Concordia Chiajna, giuleștenii ajung la șapte mutări
realizate în această vară, dar fără să scoată vreun euro din
vistieria clubului.

Face
senzație pe teren, dar și în afara lui

Filipe Teixeira s-a făcut remarcat în Liga I după ce a reușit în
tricoul lui FC Brașov un gol de senzație împotriva Stelei, chiar pe
Ghencea. Foarte apreciat pentru evoluțiile sale, mijlocașul ofensiv
și-a tras însă renume de mare petrecăreț în orașul de sub Tâmpa.
Informațiile au fost confirmate voalat până și de președintele
galben-negrilor, Iosif Kovacs: „Teixeira va avea nevoie de
un bodyguard în București pentru a fi stăpânit. Totuși, e un
fotbalist foarte bun”
.


Teixeira și-a reziliat contractul cu Metalurg Donețk
și a semnat pe doi ani cu Rapid, cu opțiune de prelungire pe încă
unul

Dinu Gheorghe, președinte Rapid

12
meciuri
a jucat Filipe Teixeira pentru FC Brașov în
sezonul trecut de Liga I, reușind să marcheze de două ori

L-am luat pe Crețu de la Chiajna. L-am urmărit în
ultimul an și aveam nevoie de o dublură pentru Rui
Duarte

Dinu Gheorghe, președinte Rapid

Publicat: 18 06. 2011, 08:39
Actualizat: 18 06. 2011, 08:40