Rapid a fost invitată să dispute în condiții de lux un miniturneu al campioanelor în capitala Estoniei, Tallin, și nu s-a făcut de râs, ba dimpotrivă. Herea și compania au învins ieri, în primul meci, campioana Poloniei, Wisla Cracovia, cu un scor cât se poate de concludent, 2-0. Acest lucru este cu atât mai meritoriu, cu cât „leșii” sunt pe finalul pregătirii, iar săptămâna viitoare vor juca prima manșă a „dublei” cu Skonto Riga, din turul doi al Ligii Campionilor.
Răzvan Lucescu încearcă din această fază a antrenamentelor să treacă peste pregătirea fizică și insistă pe implementarea tacticii de joc și a conturării primului „11”. Cu Wisla Cracovia a fost prilejul perfect pentru a încerca asta și, cu câteva excepții, totul a ieșit ca în teorie. Rapid și-a dominat adversarul de la un capăt la celălalt, a pasat în viteză și a făcut presing avansat și sufocant. Polonezii au fost depășiți total, cel puțin atât cât Rapid a jucat cu titularii, nereușind de multe ori să iasă din propriul careu decât prin degajări direct în aut. Tactica a adus și goluri, prima dată în minutul 12, când Ștefan Grigorie a înscris cu un șut din șaisprezece metri, după o fază lucrată la antrenamente. Apoi, în minutul 45, Roman s-a bătut cu un fundaș advers pentru o minge care părea pierdută, a câștigat duelul și a marcat din poziție de singur cu portarul. După pauză, polonezii au fost mai insistenți, dar Coman și-a salvat echipa în trei rânduri.
Deac și Apostol, rezerve Antrenorul Rapidului a trimis pe teren pentru întâlnirea cu Wisla Cracovia un prim unsprezece care pare de bază atât prin alcătuire, cât și prin așezare. Singurele surprize au fost titularizările lui Grigorie și Sburlea în locul lui Apostol și Deac, în condițiile în care ultimii doi păreau suverani pe posturile lor. În rest, fără Glauber, Burcă a câștigat duelul cu Oros și va fi perechea lui Marcos Antonio în centrul apărării, Crețu n-are deocamdată rival nici la propriu, nici la figurat în banda dreaptă, iar Cassio va fi atacantul central al echipei. Următorul test al Rapidului va fi mâine, când giuleștenii vor întâlni o altă campioană, cea a Belgiei, Genk.
4 amicale a disputat Rapid în această vară, 1-0 cu Maccabi Haifa, 2-1 cu Austria Viena, 2-0 cu Wisla Cracovia și 1-2 cu Karpati Lvov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER