Rapid, exclus de UEFA din Europa! Dinamo poate juca

UEFA a anunțat că FC Rapid a fost amendat cu 100.000 de euro și exclus dintr-o ediție de cupă europeană în cazul în care se va califica în viitoarele trei sezoane, în timp ce Dinamo poate evolua în competițiile europene, după a îndeplinit criteriile Instanței de Control Financiar (CFCB).

„Instanța de Control Financiar (CFCB), reunită la Nyon, a luat decizii privind cazurile menționate într-un comunicat din 21 decembrie 2012. Opt cluburi au fost sancționate din cauza datoriilor și au avut la dispoziție până la 31 martie să-și rezolve problemele, evitând aplicarea suspendărilor decise. FC Rapid București (România) și FC Arsenal Kiev (Ucraina) nu au îndeplinit condițiile impuse de CFCB. Rapid București a fost amendat cu 100.000 de euro și exclus din următoarea competiție europeană în care se va califica în viitoarele trei sezoane (2013/14, 2014/15, 2015/16)”, se arată pe site-ul oficial al forului european, care anunță că gruparea Arsenal Kiev a fost amendată cu 75.000.

În schimb, Dinamo va putea evolua în competițiile europene, în cazul unei calificări: „CFCB confirmă că Málaga (Spania), HNK Hajduk Split (Croația), NK Osijek (Croația), FC Dinamo București (România), FK Partizan (Serbia) și FK Vojvodina (Serbia) au îndeplinit condițiile impuse, astfel că sancțiunile nu se aplică„.

MEDIAFAX

Publicat: 22 05. 2013, 13:03
Actualizat: 22 05. 2013, 21:17