Rapidul și Farul Constanța au oferit un meci spectaculos în prima repriză, condimentat cu multe contraatacuri tăioase, însă și cu foarte multe cartonașe.
"Marinarii" au primul șut la poartă, în minutul 4, prin noua vedetă a echipei, Denis Alibec, dar acesta trage slab și Andrade reține fără prea multe emoții. Șapte minute mai târziu Mățel bate surprinzător o lovitură liberă, însă goalkeeper-ul giuleștean reușește să respingă în corner.
În minutul 10 Spadaccio bate o lovitură liberă de la 18 metri direct pe poartă, mingea este deviată și-i pune mari probleme lui Curcă, însă respinge în corner în cele din urmă.
Maftei are o intrare energică asupra unui adversar, vede galben și va lipsi de pe gazon în derby-ul din etapa viitoare, cu CFR Cluj. Fundașul este aproape de a fi eliminat, dar Robert Dumitru îl iartă de al doilea galben.
Marius Constantin face un gest prostesc și își lasă echipa în inferioritate numerică după ce îl înjură pe arbitru în drumul spre vestiare. Farul nu speculează omul în plus și intră cu teamă în a doua parte a meciului, dându-le ocazia rapidiștilor să-și creeze ocazii periculoase de gol, chiar și în inferioritate numerică.
Ocaziile rapidiștilor se transpun și pe tabelă. În minutul 76 Fernades reia din 2 metri o devierea a lui Maftei și reușește să deschidă scorul. Farul aleargă anemic după egalare, însă doar Alibec îi pune probleme lui Andrade. Fernades vede și el galben și se va adăuga listei celor care vor lipsi din meciul cu CFR Cluj.
Rapid obține însă victoria, ajunge la al 11-lea meci fără înfrângere și trece pe locul 3, la 4 puncte de liderul Dinamo, dar cu un joc în plus. Â
Â
Urmărește LIVE TEXT desfășurarea partidei, pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER