Rapid – FC Botoșani 1-1, în etapa 21 din Liga 1 | Giuleștenii și moldovenii au dat-o la pace și rămân pe locuri de play-off, cel puțin pentru moment

Rapid și FC Botoșani s-au întâlnit sâmbătă seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 21 din Liga 1, și au remizat, scor 1-1.

Scorul a fost deschis în minutul 34, după un șut puternic și imparabil al lui Marzouk, care a stabilit și rezultatul primei reprize, 1-0 pentru Rapid.

În partea a doua a jocului, moldovenii au restabilit egalitatea destul de repede, în minutul 52, prin golul marcat cu capul din fața porții de către Tîrcoveanu.

Cele două echipe nu au mai reușit să găsească drumul către gol, astfel că partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

În urma acestui rezultat, FC Botoșani rămâne pe locul 4, cu 34 de puncte, în timp ce Rapid staționează pe locul 6, cu 32 de puncte, după cele 21 de etape disputate în Liga 1.

FINAL: Rapid – FC Botoșani 1-1

Min. 90+4: Final de meci!

Min. 87: Schimbare la Rapid: intră Ciprian Popescu, iese Marzouk.

Min. 77: Încă o schimbare la Botoșani: iese Papa, intră Lupeta.

Min. 76: Triplă schimbare la Rapid: intră Despa, Stănici și Florică, ies Stahl, Pănoiu, respectiv Goge.

Min. 64: Muta și Botoșani: ies Roman, Jaja, Țigănașu, intră Fili, Mateus Satons și Dragu.

Min. 64: Schimbare la Rapid: intră Ilie, iese Bălan.

Min. 52: GOOOL FC BOTOȘANI! Jaja centrează foarte bine cu stângul, iar Tîrcoveanu reia cu capul direct în poarta Rapidului și restabilește egalitatea!

Min. 46: S-a reluat partida!

Min. 45+2: Pauză pe Arena Națională!

Min. 34: GOOOL RAPID! Marzouk șutează puternic din afara careului și deschide scorul pe Arena Națională!

Min. 27: Dawa îi pune piedică lui Bălan și vede cartonașul galben.

Min. 18: Moldovenii ratează o nouă ocazie! Jaja centrează pentru Roman, dar acesta trimite peste poarta Rapidului.

Min. 13: Ocazie pentru FC Botoșani! Roman șutează, mingea este respinsă de către portar până la Jaja, însă și șutul acestuia este blocat.

Min. 12: Goge cade de lângă un adversar și vede cartonașul galben pentru simulare.

Min. 1: A început partida!

ECHIPELE DE START:

RAPID: Moldovan – Belu, Albu, Dandea, Goge – Sefer, Pănoiu, Crepulja, Stahl – Marzouk, Ad. Bălan
REZERVE: V. Drăghia, L. Florică, Ignat, Demici, Stănici, Despa, A. Dumitrescu, C. Popescu, R. Ilie
ABSENȚI: Morais, Săpunaru (suspendați), Carnat, Al. Ioniță II, Hlistei, R. Moise, Alami (accidentați)
ANTRENOR: Mihai Iosif

FC BOTOȘANI: Pap – Braun, Dawa, Racovițan, Țigănașu – Edjouma, E. Papa – Tîrcoveanu, Ongenda, Silva – M. Roman I
REZERVE: M. Contra, Șeroni, Dragu, E. Florescu, D. Croitoru, Kage, R. Fili, Barbosa Santos, Lupeta
ANTRENOR: Marius Croitoru

Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Daniel Mitruți, Ciprian Danșa / Observator: Eduard Dumitrescu
Stadion: Arena Națională

Publicat: 18 12. 2021, 22:22
Actualizat: 18 12. 2021, 22:27