Rareș Ilie (19 ani) va rămâne la Rapid și pentru sezonul următor, potrivit președintelui Daniel Niculae (39 de ani).
Rapid a făcut o figură frumoasă în primul sezon de la revenirea în Liga 1, și doar pașii greșiți din finalul play-out-ului au făcut ca giuleștenii să nu se poată lupta chiar pentru prezența în preliminariile Conference League. Printre fotbaliștii remarcați de lângă Podul Grant se numără și puștiul Rareș Ilie, în vârstă de numai 19 ani, ale cărui evoluții au atras deja atenția mai multor cluburi din străinătate.
Cu toate că este unul dintre cei mai interesanți jucători din Liga 1, rapidiștii nici nu iau în calcul să se despartă de el în această vară.
Rareș Ilie va rămâne la Rapid, potrivit anunțului făcut de președintele Daniel Niculae. Oficialul formației de lângă Podul Grant a vorbit despre viitorul fotbalistului în vârstă de 19 ani și a spus că nu se ia în calcul un transfer al internaționalului Under 19.
Daniel Niculae este convins că, nu mai târziu de anul viitor, îl vom vedea pe Rareș Ilie îmbrăcând tricoul echipei naționale de seniori.
„(Este Rareș Ilie de vânzare) Nu, el e în cantonament, trebuie să aibă rezultate la echipa U19, apoi va începe pregătirea cu Rapid şi cu siguranţă va avea un sezon mult mai bun ca recentul încheiat. Este un jucător foarte, foarte bun, un jucător care cu siguranţă este remarcat de toţi selecţionerii echipelor naţionale, de la U21, chiar şi al echipei naţionale mari.
Dacă va continua să se exprime cum s-a exprimat în acest sezon, cu siguranţă va face parte şi din echipa naţională mare. E un tip foarte corect, un tip modest, un tip muncitor şi sunt sigur că la anul chiar va face parte şi din echipa naţională mare”, a declarat Daniel Niculae, președintele clubului de lângă Podul Grant.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER