Rapid îl vrea pe Ricardo Fernandes
Fundașul central al clubului Nacional Madeira, Ricardo Fernandes (30 de ani), se afllă în atenția noului tehnician al Rapidului, Jose Peseiro, informează presa din Portugalia. Jucătorul a mai lucrat sub comanda lui Peseiro în perioada când antrenorul din Giulești pregătea pe Nacional. Fernandes este cotat de oficialii portughezilor la 500 000 de euro. Stoperul este deja familiarizat cu atmosfera din Giulești, el evoluând în ambele meciuri pe care Nacional Madeira le-a disputat, în septembrie 2006, contra Rapidului, în turul 1 al Cupei UEFA.