Juliano Spadacio (foto – 30 de ani) riscă să stea un an pe tușă, după ce a plecat de la Rapid în plin campionat pentru că nu și-a primit salariul la timp.
Brazilianul a depus memoriu la FIFA pentru a deveni jucător liber de contract, cu toate că în angajamentul său este stipulat că orice litigiu pe care îl are cu clubul va fi judecat la comisiile FRF și LPF. De cealaltă parte, giuleștenii i-au achitat recent toate restanțele financiare și l-au anunțat pe mijlocaș că, dacă nu va reveni în România, vor cere suspendarea sa pe toată durata contractului ce îl mai are cu gruparea „feroviară”, adică până în vara lui 2012.
După o discuție pe care a avut o cu managerul jucătorului, președintele Dinu Gheorghe i-a transmis acestuia că Rapid este gata să-l lase pe Spadacio să plece dacă va achita salariul pe ultimul an, adică 260.000 de euro, exact cum prevede „Legea Webster”. Fostul căpitan al giuleștenilor nu a fost însă de acord cu propunerea pe care a primit-o din partea Rapidului și dorește să se transfere la altă echipă doar gratis, fără să se plătească nicio sumă în schimbul său. „Sunt jucători aici la Rapid care s-au obișnuit să nu facă nimic și să-și încaseze doar salariul”, a declarat Dinu Gheorghe cu ceva timp urmă.
Ce e „Legea Webster”
Orice fotbalist cu vârsta mai mică de 28 de ani, care a jucat cel puțin trei ani la un club, își poate rupe unilateral contractul, urmând a plăti drept compensație clubului doar contravaloarea salariului pe care-l mai avea de încasat până la finalizarea stipulată a înțelegerii. Dacă vârsta fotbalistului e mai mare de 28 de ani, condițiile sunt și mai bune: el poate pleca după numai doi ani. Obligația celui în cauză e să anunțe clubul în cel mult 15 zile de la finalul sezonului, respectiv despre intențiile sale.
1,8 milioane de euro a plătit Rapid pentru transferul lui Spadacio de la Nacional Madeira în vara lui 2008
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER