Giuleștenii au învins la limită CSMS Iași, după un meci în care jucătorii lui Sabău au repetat evoluția de la Heerenveen
Fanii Rapidului nu au iertat atât de ușor umilința îndurată în Olanda (0-4) Paul Codrea a debutat în culorile echipei de lângă Podul Grant
Cât ține răbdarea în Giulești? Cam atât cât durează o pasă greșită în lateral. După rușinea din Olanda, fanii giuleștenilor nu au venit în număr mare la stadion, ca o pedeapsă pentru favoriți. Când vorbim de „Farmecul vieții” trebuie să menționăm tipurile de suporteri din Giulești. Sunt „analiștii” de la tribuna I, în fața cărora n-ai voie să greșești. Mai este „grupul presiune” de la tribuna a II-a, care stă doar în picioare, și cei din galerie, care fac orice meci să pară că ține mai puțin prin cântece și încurajări.
Goga, criticat și salvator
Discuțiile sunt axate pe meciul din Europa League, mai puțin pe adversara de aseară. „Goga ăsta nu a vrut să vină în iarnă. Acum nu mai e bun de nimic!”. Dar să nu vorbim cu păcat. Jucătorul care l-a tot refuzat pe Becali a deschis scorul cu un șut sec din mijlocul careului (16). „Ă‚sta e Goga pe care îl știam noi”, vine împăcarea din rândul fanilor. Teixeira încearcă un voleu spectaculos de la marginea careului, dar peste poartă. Și cam atât pe teren. Printre scaune au continuat criticile și cu restul echipei. Oros, Marius Constantin, Ilijoski sau Grigore încă plăteau pentru că au fost pe teren în Olanda. Pe bună dreptate, pentru că vii erau doar ieșenii.
Albuț a primit fluierături la fiecare atingere, dar parcă asta l-a ambiționat să scoată șuturile lui Ciucur (’32), Onofraș (’34) și Milea (’45). Repriza se încheie printr-un: „Sunteți leșinați, bă!”. Și începe partea a doua. A ieșit Marius Constantin și se aude prima glumă. „Păi, dacă nu știe ce gust are apa, cred și eu”. Rapid nu a crescut ritmul și n-a umblat prea mult nici la calitate. Ilijoski ratează singur cu Irimia și debutează Codrea. Atât de menționat. Restul e frustrare pentru rapidiști înaintea returului cu batavii.
În minutul 86, nocturna de pe stadionul Valentin Stănescu a căzut pentru câteva secunde
Trei debuturi au avut loc aseară pentru Rapid. Tânărul Andrei Ciolacu (19 ani) a intrat ca titular la un meci al echipei sale, Paul Codrea a îmbrăcat pentru prima dată tricoul feroviarilor, iar Dorin Goga a marcat primul gol în alb-vișiniu.
După eșecul de la Heerenveen (0-4), doar 1500 de fani rapidiști au fost prezenți la meciul cu CSMS Iași
Am fost dezamăgit de jocul echipei, dar sper ca până joi să se întâmple ceva George Copos, finanțator Rapid
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT
Echipele de start:
Rapid: Albuț – Rui Duarte, Oros, M. Constantin, Bozovic – N. Grigore, Teixeira, Milisavljevic – Ciolacu, Goga, Ilijoski
Rezerve: Drăghia, Codrea, Roman, Grigorie, Surdu, Glauber, Stefan CSMS Iași: Irimia – Jovanovic, Tincu, Straton, Ciucur – Cl. Tudor, Milea, Petrovic – Onofraș, Cl. Ionescu, Vladu Rezerve: Lungu, Crețu, Avrămia, Herghelegiu, Pătulea, Keita, Țigănașu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER