Rapid la prima înfrângere acasă, nemțenii nu își revin:** „Nu știam de statisticile astea! E un campionat nebun rău de tot” Enache promite alte bombe cu granzii

Ceahlăul câștigă la Rapid și provoacă prima înfrângere acasă a giuleștenilor. Golul lui Stana îi blochează pe rapidiști din drumul spre primul loc, de care se putea aproapia la doar trei puncte. Enache a declarat după meci că habar nu avea că Rapid nu a pierdut acasă: „E un campionat nebun rău de tot”

„Nu mă gândeam că o să iasă așa bine, dar speram. Fotbalul e un fenomen care te ține numai la extreme. După meciul cu Vaslui eram supărați, acum suntem bucuroși. Jucătorii mi-au dat încredere prin jocul pe care l-au făcut. Am avut atitudine și uite că rezultatul ne-a fost favorabil. Nici nu am știut statisticile despre lucrul ăsta. Nu știam că Rapidul nu a pierdut acasă. E un campionat nebun rău de tot, să dea Dumnezeu să fie în continuare așa. Ne merge bine cu echipele mari, ne motivăm și noi mai bine. Suntem și noi în formare și e nevoie de puțin timp pentru a ajunge la un anumit automatism”, a declarat Costel Enache la Dolce Sport.

Publicat: 22 03. 2012, 21:22
Actualizat: 22 03. 2012, 21:25