Rapid mai aduce doi jucători! „Vrem un mijlocaș de bandă stângă și un atacant”

Rapidul lui Șumudică a bifat al doilea meci la rând fără a primi
gol. Președintele Dinu Gheorghe se declară mulțumit de rezultatul
obținut în fața unei echipe puternice din Liga 1. Oficialul
clubului din Giulești a declarat că echipa pe care o conduce vrea
să mai transfere un mijlocaș de bandă stânga și un atacant.

„E un rezultat echitabil, ne doream să câștigăm. Nu multe
echipe vor câștiga aici, Unirea este mult peste FC Vaslui în acest
moment. Nu pot să spun că a fost un joc dur. Cesinha s-a
autoaccidentat din cauza terenului.

Nu cred că o echipă care primește 20 de milioane de la UEFA în
ultimii doi ani poate avea probleme financiare.

Mi-a plăcut Cassio, e un jucător cu experiență. Mai vrem doi
jucători, un mijlocaș de bandă stângă și un atacant. În luna
octombrie sper să fim la formă maximă.

Eu nu mă simt frustrat, o să îl întreb pe Răzvan Lucescu dacă el
se simte așa.

Nu știu dacă e un dezavantaj că nu jucăm în cupele europene,
Timișoara și Dinamo joacă meciuri semiamicale”, a spus
Dinu Gheorghe.

Publicat: 01 08. 2010, 00:21
Actualizat: 01 08. 2010, 00:23