Rapid negociază** cu Cesinha să rămână

Redactor:
Gigi Stancu
Rapid negociază** cu Cesinha să rămână
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turul de campionat se apropie de final, iar rapidiștii se
gândesc deja la cum va arăta echipa în partea a doua a
sezonului.

Primele două ținte sunt chiar din propria curte, alb-vișiniii
dorind să le prelungească contractele lui Cesinha și Marius
Constantin, scadente în vara anului viitor.

Experiența neplăcută cu Dani Coman, portarul care a părăsit
gratis echipa de sub Podul Grant, după ce în ultimele șase luni ale
contractului s-a antrenat cu echipa a doua, i-a pus în gardă pe
oficialii giuleșteni. Așa că șefii par acum hotărâți să nu mai
repete greșeala și să pună jucătorii într-o astfel de postură
jenantă.

Discută
după
Pandurii

Astfel, președintele Consiliului de Administrație al Rapidului,
Ioan Taban, s-a pus pe treabă și, după meciul de duminică de la
Târgu Jiu, intenționează să se așeze la masa tratativelor cu cei
doi jucători, sperând ca până la jocul următor, cel cu FC Brașov,
să reușească să îi convingă pe fotbaliști să rămână în Giulești și
din vara anului următor. „După meciul cu Pandurii vom
demara negocierile cu ambii fotbaliști și sper ca într-o săptămână,
până la meciul cu FC Brașov, să îi conving să rămână în continuare
cu noi. Am încredere că voi reuși”
, a spus Taban.

Nu vrem să mai repetăm greșelile din trecut, când l-am
trimis pe Dani Coman la echipa a doua și l-am pierdut
ușor

Ioan Taban, președinte CA Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Delia, noi controverse cu ultimele imagini în costum de baie! A încins internetul: „Lăsați femeile să fie libere!”
Delia, noi controverse cu ultimele imagini în costum de baie! A încins internetul: „Lăsați femeile să fie libere!”
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Un nou tip de fraudă online. Tombola care promite maşini de lux şi vacanţe se resetează la nesfârşit după ce
Un nou tip de fraudă online. Tombola care promite maşini de lux şi vacanţe se resetează la nesfârşit după ce…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost găsită, 24 de ore mai târziu
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost…
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×