Ioan Andone spune că decizia Comisiei de Recurs, privind pierderea la masa verde a meciului cu FC Timișoara, nu-l surprinde câtuși de puțin și că atunci când Raipul va ajunge la TAS, șansele de câștig vor fi mai însemnate.
„Mă așteptam ca cei de la Recurs să respingă memoriul Rapidului. Acum vom merge la TAS, acolo unde avem cu adevărat șanse să câștigăm. Altceva nu este nimic de comentat. Arbitrul a verificat toate legitimațiile, a dat drumul la joc, iar din punctul meu de vedere rezultatul corect e cel din teren. Cine a făcut greșeala, să plătească, dar Rapid nu a greșit cu absolut nimic”, a spus Andone pentru Mediafax.
Comisia de Recurs a Ligii Profesionisite de Fotbal (LPF) a respins azi memoriul Rapidului la decizia Comisiei de Disciplină potrivit căreia echipa a pierdut cu 0-3 meciul cu FC Timișoara, deoarece i-a folosit pe Varga și Bălan care nu aveau drept de joc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER