Rapid poate începe sezonul următor cu o depunctare. Valerii Moraru amână achitarea unei plăți post-mortem către familia lui Nae Manea

Rapid poate începe sezonul următor cu o depunctare. Valerii Moraru amână achitarea unei plăți post-mortem către familia lui Nae Manea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid are un parcurs bun în returul campionatului și sunt premise ca echipa giuleșteană să se salveze de la retrogradare dacă va continua pe același trend. Chiar dacă se va salva, Rapid riscă să înceapă sezonul viitor cu o depunctare de trei puncte.

Depunctarea poate surveni în eventualitatea în care clubul din Giulești nu va achita o datorie de 9.500 de euro. Această datorie este în fapt o plată post-mortem pentru legenda clubului, Nicolae Manea, plată pe care patronul Valerii Moraru o amână. Rapid trebuie să efectueze plata celor 9.500 de euro până pe 31 martie, în caz contrar clubul va fi depunctat.

Impresarul Florin Manea, fiul fostului mare fotbalist din Grant, a declarat că familia sa se simte umilită de modul în care este tratată de clubul pentru care tatăl său a dat totul. „Fratele meu a făcut o notificare la Comisia de Licențiere, am făcut una și către clubul Rapid. Noi nu stăm în 9.500 de euro. Eu i-am spus mamei că îi dau eu 9.500, dar ea nu concepe să fie umilită. Nu mi se pare normal ca noii finanțatori să-și bată joc de numele tatălui meu, care a dat totul pentru acest club. Este vorba de respect și de onoare aici. I-au spus mamei că îi vor achita datoria până de Crăciun. Mama vrea banii, nu pentru că nu are, ci pentru că soțul ei a trăit pentru Rapid timp de 40 de ani. A trecut și Crăciunul, i-au zis că vinerea asta, apoi vinerea cealaltă”, a declarat Florin Manea pentru DigiSport.

Comitetul Executiv a stabilit data de 30 aprilie ca termen limită pentru dovada achitării datoriilor, înregistrate la data de 31 martie, pentru ca echipele să poată primi licența pentru următorul sezon de Liga 1.

Nicolae Manea a fost un om esențial pentru Rapid. Fostul mare atacant din Giulești a strâns peste 200 de meciuri în prima ligă pentru Rapid, a fost antrenor și președinte al clubului. La începutul anului 2014, Nae Manea a fost diagnosticat cu cancer la ficat și s-a stins din viață în luna decembrie a aceluiași an.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Gică Hagi înainte de România-Cipru. Fanilor nu le-a venit să creadă când l-au văzut că stă la…
Ce a pățit Gică Hagi înainte de România-Cipru. Fanilor nu le-a venit să creadă când l-au văzut că stă la…
S-a aflat! Motivul pentru care Gică Hagi a fost ținut la porți, înainte de Cipru – România
S-a aflat! Motivul pentru care Gică Hagi a fost ținut la porți, înainte de Cipru – România
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama tinerei de 18 ani și-a strigat durerea pe internet: „Vă rog din suflet cine a văzut-o să mă ajute”
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama…
Spaniolii nu au uitat de Horațiu Moldovan! Ce au scris despre prestațiile românului în Serie B
Spaniolii nu au uitat de Horațiu Moldovan! Ce au scris despre prestațiile românului în Serie B
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet! Fără inhibiții la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet! Fără inhibiții la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Ora de iarnă 2024. Ce se întâmplă cu ceasurile în weekend, a intervenit Comisia Europeană!
Ora de iarnă 2024. Ce se întâmplă cu ceasurile în weekend, a intervenit Comisia Europeană!
Comentatorul meciului Cipru - România, anunţ surprinzător după pauză!
Comentatorul meciului Cipru - România, anunţ surprinzător după pauză! "Ne-a scris un prieten care locuieşte aici. Nu e în regulă"
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
Internet gratuit peste tot în Uniunea Europeană. Ce aplicaţie trebuie să descarci
Internet gratuit peste tot în Uniunea Europeană. Ce aplicaţie trebuie să descarci
Ce să NU faci niciodată când ești PIETON? Îți poate pune viața în pericol!
Ce să NU faci niciodată când ești PIETON? Îți poate pune viața în pericol!
Ion Ţiriac nu a stat pe gânduri când a aflat câţi bani a strâns David Popovici din donaţii. Propunerea uriaşă pe care i-a făcut-o
Ion Ţiriac nu a stat pe gânduri când a aflat câţi bani a strâns David Popovici din donaţii. Propunerea uriaşă…
Simona Halep va primi o despăgubire colosală după scandalul dopajului. Câți bani îi va vira ITIA
Simona Halep va primi o despăgubire colosală după scandalul dopajului. Câți bani îi va vira ITIA
Fumatul devine interzis pentru persoanele sub 21 de ani. S-a majorat vârsta limită legală
Fumatul devine interzis pentru persoanele sub 21 de ani. S-a majorat vârsta limită legală
Veste mare pentru elevi! Școlile vor fi închise luni, 14 octombrie, de Sfânta Parascheva
Veste mare pentru elevi! Școlile vor fi închise luni, 14 octombrie, de Sfânta Parascheva
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
VIDEO MrBeast, cel mai faimos YouTuber din lume, a petrecut 7 zile la Salina Turda şi a explorat locul alături de alţi YouTuberi. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări în câteva ore
VIDEO MrBeast, cel mai faimos YouTuber din lume, a petrecut 7 zile la Salina Turda şi a explorat locul alături…
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
O femeie s-a speriat când a aflat ce vrea să îi facă soțul în dormitor, fără reținere. Soția a dezvăluit totul
O femeie s-a speriat când a aflat ce vrea să îi facă soțul în dormitor, fără reținere. Soția a dezvăluit…
×