Rapid risca 0-3 și o suspendare de până la zece etape!
Rapid poate pierde meciul cu Steaua la masa verde, cu scorul 0-3, și riscă o suspendare de până la zece etape și o amendă de peste 100.000 de lei pentru incidentele de la derbiul cu Steaua.
Potrivit unor surse federale, Rapid va primi minimum patru etape de supendare (meciuri pe teren propriu disputate cu porțile închise) pentru arucarea de obiecte în teren, sancțiunea putând ajunge la zece etape dacă vor fi consemnate în raportul de observare și alte incidente, anunta Mediafax.
Meciul Rapid – Steaua, derbiul etapei a XXIV-a a Ligii I, a fost întrerupt în minutul 74, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit cu un obiect aruncat din tribună.
După câteva minute de discuții cu observatorul Valentin Alexandru și după discuții cu oficialii celor două echipe, Deaconu a decis întreruperea partidei, la scorul de 1-0 pentru Rapid.
Echipa Steaua a părăsit terenul, în timp ce jucătorii rapidiști s-au certat cu arbitrul.
Oficialii rapidiști au încercat să-l oprească pe Deaconu să iasă de pe teren.
Deaconu a plecat la vestiare sub escorta stewarzilor.