În 2008- 2009, Rapid a avut în lot 16 jucători străini, dintre care 12 au fost transferați la începutul sezonului Tot în 2008, Jose Peseiro a trimis în teren o formulă de echipă din care a făcut parte un singur român!
După 11 ani, în lotul Rapidului a rămas un singur jucător străin, brazilianul Peterson Peçanha (33 de ani, foto). Portarul sud-american a acceptat să rămână în Giulești, asta în condițiile în care clubul a intrat în insolvență. În afară de portar, în această situație, la echipă se mai află și Wallace da Silva, însă fundașul brazilian poate fi considerat pe jumătate român. Apărătorul este căsătorit cu o româncă alături de care are un copil, iar de curând a anunțat că și-a depus actele pentru a obține cetățenia română.
În ultimii 12 ani, doar în două sezoane giuleștenii au avut un singur jucător străin în lot! S-a întâmplat în campionatul 2001-2002, atunci când, în vestiar, doar un fotbalist vorbea altă limbă, sârbul Miloș Bogdanovic. La fel s-a întâmplat și în sezonul 2005 – 2006, în acel sezon armeanul Artavazd Karamian având pașaportul diferit față de cel al colegilor săi. Această situație este pe placul suporterilor care în trecut au cerut de mai multe ori ca din Giulești să dispară fotbaliștii străini, aceștia fiind considerați mercenari.
Taher a stabilit recordul în 2008 În celălalt unghi, recordul s-a înregistrat în sezonul 2008 – 2009, stagiune în care Giuleștiul era un adevărat El Dorado pentru fotbaliștii de peste hotare. În vara lui 2008, Fathi Taher a investit masiv în echipă și a adus 12 jucători străini, printre care: Juliano Spadacio, Julio Cesar, Joao Paulo Andrade, Pitbull, Urko Pardo. Celor 12 li s-au adăugat alți patru „stranieri” rămași din trecut și astfel, vestiarul Rapidului a devenit un veritabil Turn Babel, cu 16 fotbaliști de peste hotare . Tot în acel an, Rapid a jucat împotriva lui FC Argeș cu un prim „11” alcătuit din zece străini și un român.
Un moldovean, primul stranier de după Revoluție Alexandru Guzun a fost primul străin adus de George Copos în Giulești. Fundașul moldovean a venit în sezonul 1992 -1993 și a jucat pentru Rapid două campionate. „Când am venit eu, domnul Copos părea un om care vrea să facă ceva în fotbal. Am avut o discuție cu dânsul și mi-a spus că îi place de mine și că vrea performanță cu această echipă. Am urmărit prin presă Rapidul și am văzut că trece printr-o perioadă mai grea. Sper din tot sufletul să își revină”, a spus Alexandru Guzun pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER