Rapid și Dinamo au conturile blocate de DNA!
Probleme pentru „granzii” Rapid și Dinamo ! Direcția Națională Anticorupție a început procedura de oprire a conturilor celor două echipe bucureștene, dar și a celor de la Gloria Bistrița și Oțelul Galați.
Motivul? Decizia vine ca urmare investigațiilor ce privesc transferurile unor fotbaliști în străinătate în perioada 1990-2006.
În acest dosar al transferurilor de fotbaliști, până în prezent, au fost audiați de procurorii anticorupție mai mulți conducători de cluburi, impresari și fotbaliști.
Procedura de oprire asiguratorie a fost începută de procurori, însă mai sunt contestații de analizat și abia apoi se va decide dacă sumele din conturile celor patru cluburi pot fi indisponibilizate, au declarat surse judiciare.Principalii învinuiți împotriva cărora s-a început procedura de urmărire penală sunt Ioan Becali – fost impresar, Victor Becali – impresar, Gheorghe Copos – acționar majoritar FC Rapid București, Sică Pușcoci – avocat, Mihai Stoica – fost director al clubului de fotbal Oțelul Galați, actual președinte la Unirea Urziceni, Cristian Borcea – președintele executiv al FC Dinamo, Jean Pădureanu – președinte al clubului de fotbal Gloria Bistrița, Mircea Stoenescu – fost președinte la Dinamo, Gheorghe Popescu – fost impresar și Gheorghe Nețoiu – fost acționar la FC Dinamo.
Potrivit procurorilor DNA, cele patru echipe au prejudiciat bugetul statului cu o sumă de peste 1.7 milioane de euro, în urma transferurilor jucătorilor Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sânmărtean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea și Iulian Arhire.