Clubul Rapid va fi amendat și riscă să nu mai poată disputa în Giulești următoarele meciuri din campionat. Mai mulți suporteri au fost reținuți pentru că au fost implicați în incidente sau au intrat pe stadion cu fumigene și torțe.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, primele altercații între suporterii celor două echipe s-au produs în jurul orei 21.00, în zona maternității Giulești, când un grup de rapidiști a aruncat cu torțe spre fanii Stelei, care se deplasau spre stadion.
Incidentele au continuat, însă, și în timpului meciului, steliștii aruncând cu petarde în tribuna zero a stadionului. De asemenea, au fost aprinse torțe și au fost afișate bannere ce conțineau mesaje cu caracter obscen.
Totodată, clubul Rapid și firma de pază și protecție vor fi amendate pentru modul deficitar de organizare al derby-ului, iar pentru bannerele cu mesaje obscene se va face o informare a Ligii Profesioniste de Fotbal în vederea analizării și luării măsurilor care se impun, anunța newsin, citat de sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER