Rapidiști pentru încă două zile!** Primii cinci fotbaliști care au depus memorii la LPF află vineri dacă scapă din Giulești! De ce s-a amânat verdictul
Comisia de Soluționare a Ligiilor din cadrul LPF nu a putut lua miercuri nicio decizie în ceea ce privește solicitarea a cinci fotbaliști de la Rapid de a fi declarați liberi de contract. Ovidiu Herea, Ștefan Grigorie, Cristian Oros, Mihai Roman și Rui Duarte sunt cei care au așteptat astăzi un răspuns favorabil din partea comisiei, însă verdictul a fost amânat pentru vineri.
Motivul îl reprezintă situația actuală a clubului din Giulești, care nu mai poate fi atacat în nicio instanță, civilă sau sportivă, din momentul în care cererea de insolvență a lui George Copos a fost aprobată de Tribunalul București.
În aceste condiții, Comisia de Licențiere va stabili dacă speța jucătorilor iese din încadrarea legală pentru cazurile de insolvență, astfel încât cei cinci rapidiști să poată fi declarați liberi de contract.
Ovidiu Burcă, Ionuț Voicu și Alexandru Ioniță au cerut doar plata salariilor restante.
Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii și angajații clubului fiind neplătiți de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii și față de alte societăți. La 7 decembrie, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.