Rapidiștii au crezut că îl văd pe Bonetti!** Negru de supărare, Sabău a explodat: „Nesimțiților, vreți să mă lucrați?” Reacția care a născut una dintre revenirile istorice din Giulești

La pauză, Ioan Ovidiu Sabău a intrat în vestiar furios și și-a acuzat elevii că joacă atât de prost pentru că vor să-l curețe

Galeria a bănuit că Sabău e „lucrat”, iar din acest motiv a renunțat să-și mai încurajeze favoriții

Suporterii îl susțin pe Neluțu Sabău, chiar dacă sâmbătă seara, o parte dintre fani i-a cerut în mai multe rânduri demisia

Rapid-CFR 0-2, pauză, iar poveștile cu jucători alergați pe liniile de tren din triajul de la Grivița năpădeau mințile elevilor lui Ioan Ovidiu Sabău. La rândul lui, cu galeria care clocatea sub tabelă și cu un om mai puțin pe teren, „Moțul” își pregătea discursul pentru jucători măsurat în ritmul pașilor apăsați spre vestiarul de sub peluza cu bulină roșie. Și ce le-ar mai putea spune un antrenor jucătorilor săi sub auspiciul celor enumerate mai sus? ProSport a aflat discursul tehnicianului, iar acesta pare inspirat din cel al lui Dario Bonetti, tot de la pauză și tot la un meci cu CFR. „Ce faceți mă nesimțiților, vreți să mă lucrați? Nu jucați nimic, eu v-am spus ceva, voi faceți altceva”. Și se pare că vorbele lui Sabău, fie ca au fost o reacție la nervi sau pur și simplu ca un discurs care să motiveze, au trezit din amorțeală fotbaliștii. S-a terminat 3-2 pentru Rapid, iar în Giulești a revenit farmecul vieții, pierdut printre acuze până la pauză.

„Fanii să-și ceară scuze”

Interesant este că mulți dintre ultarșii care au intrat în protest după golul de 2-0 al clujenilor, au avut aceeași părere cu a lui Sabău. Cu steagurile împăturite și aflați undeva în colțurile peluzei, fanii au crezut că jucătorii vor să-l curețe pe antrenor, iar din acest motiv nu pun osul: „Am protestat aseară din cauza lipsei de atitudine pe care au avut-o în prima repriză a meciului. Au fost momente când am crezut că fotbaliștii vor să-și lucreze antrenorul, iar acest lucru ne-a înfuriat rău. Ne pare rău că Neluțu Sabău a fost contestat, noi vom fi în continuare alături de el”, a declarat liderul galeriei rapidiste, Vali „Bulgaru”.

8.000 de spectatori au fost prezenți sâmbătă, în „Giulești”, la meciul Rapidului cu CFR

Am discutat cu colegii mei în vestiar și credem că fanii trebuie să-și ceară scuze pentru că nu au crezut în noi
Daniel Pancu, antrenor Rapid

Publicat: 27 08. 2012, 09:40
Actualizat: 27 08. 2012, 09:41