Rapidiștii au primit cea mai proastă veste!** Vor mai încasa doar 10% din restanțele salariale! Decizia luată de creditori
Adunarea Generală a creditorilor a votat, duminică, planul de reorganizare al FC Rapid care prevede, printre altele, ca jucătorii, înregistrați cu creanțe salariale în dosarul de insolvență, să primească doar 10 la sută din restanțele salariale în următorii trei ani.
Avocatul Justin Ștefan, reprezentantul a zece actuali și foști jucători rapidiști, a declarat, duminică, agenției MEDIAFAX, că planul de reorganizare a fost aprobat, trei grupe de creditori, chirografarii, garantații și captivii, votând „pentru”, iar două grupe, salariații și bugetarii, „împotrivă”.
„Planul de reorganizare a trecut cu 3-2, dar noi vom face toate demersurile pentru a contesta această Adunare Generală în instanța civilă. Conform acestui plan, deși restanțele către jucători reprezintă 2 la sută din totalul creanțelor, aceștia vor primi doar 10 la sută în următorii trei ani„, a spus avocatul.
Fostul avocat al Federației Române de Fotbal a menționat că va formula plângeri penale împotriva reprezentanților creditorilor care și-au „prejudiciat firmele” prin votul de la Adunarea Generală a creditorilor de duminică. „Vom formula plângeri penale împotriva celor care au votat în așa fel încât prin planul de reorganizare să obțină 0 lei, prejudiciind astfel firmele pe care le-au reprezentat, precum și bugetul statului. George Copos, prin firmele pe care le controlează, a admis planul de reorganizare, prin urmare vinde Rapidul și se bucură de banii câștigați„, a afirmat Justin Ștefan.
Avocatul susține că Federația Română de Fotbal nu va permite membrilor comisiei de licențiere să acorde licența pentru ediția 2013-2014 clubului Rapid pentru că astfel ar încălca legea. „Deși cred că este semnată și ștampilată, licența nu va putea fi acordată Rapidului de comisii atâta timp cât planul de reorganizare nu este confirmat de judecătorul sindic până la 31 martie 2013. În acest sens, le amintesc domnului Duru și membrilor comisiei că în 2011, într-un caz identic, clubul FC Bihor nu a primit licență din același motiv. Am încrede că FRF nu va permite angajaților săi să încalce legea„, a adăugat Justin Ștefan.
Planul de reorganizare va fi aplicat numai după confirmarea lui de către Tribunalul București, instanța unde este înregistrat dosarul de insolvență al SC FC Rapid SA.
Justin Ștefan a fost angajat să reprezinte interesele a zece jucători: Ovidiu Herea, Rui Duarte, Mihai Roman, Ștefan Grigorie, Crisitian Oros, Ovidiu Burcă, Ionuț Voicu, Alexandru Ioniță I, Romeo Surdu și Ionuț Stancu.
Fotbaliștii rapidiști au de recuperat salariile pe trei luni și jumătate, din luna august până în decembrie 2012 când clubul a intrat în insolvență.
SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.
La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.
La 7 decembrie, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos, numind-o ca administrator judiciar pe Cristina Andronache.