Rapidiștii pun tunurile pe Coman:** „Ne-a lăsat la greu”
Amicalul cu Șahtior, de sâmbătă, a consfințit și reintrarea lui
Dani Coman (foto) în poarta Rapidului. Surprinzător însă, fostul
idol din Giulești a fost primit cu răceală de cei 3.000 de fani
care au asistat la partidă.
Mai exact, „Robocop” a intrat în locul lui Bornescu în minutul 46,
dar ovațiile pe care le-ar fi așteptat s-au transformat în acel
moment în fluierături la scenă deschisă. După acestea, tot
stadionul i-a strigat numele lui Bornescu, noua feblețe a galeriei
și cel pe care suporterii îl vor titular în continuare.
„Mircea Bornescu e nr. 1 pentru noi!”
Întrebați de unde provine această antipatie față de Coman, grosul
peluzei rapidiste spune că gestul lui Coman de a pleca la Brașov în
2008, deși avea ofertă și de la Rapid, a fost inacceptabil pentru
ei. „N-avem nimic personal cu Dani, dar relația dintre noi și el nu
va mai fi niciodată la fel. Să-și aducă aminte cum a plecat la
Brașov pentru o diferență de câteva mii de euro la salariu. Pentru
noi, numărul unu e Bornescu”, spun fanii „feroviarilor”. În aceste
condiții, și lui Șumudică îi va fi greu să-l înlocuiască pe „Pepe”,
cel puțin atât timp cât acesta nu greșește și își menține suportul
tribunelor.
83 de jocuria bifat Dani Coman în tricoul
Rapidului până în momentul plecării la Brașov, față de 30 de
apariții ale lui Mircea Bornescu